Ianuarie numit Gerar,
Frig e-ntruna aşadar.
Februarie Făurar,
Gerul e un adversar.
Martie numit Mărţişor,
Totul este mai uşor.
Aprilie numit Prier,
Este puţin mai boier.
Mai fiind Florar,
Totul e ca un altar.
Iunie e Cireşar,
Lui Ianuarie adversar.
Iulie luna lui Cuptor,
Cu un soare-apăsător.
August în popor Gustar,
Duşmanul lui Făurar.
Septembrie e Răpciune,
Viile încep să se-adune.
Octombrie e Brumărel,
Plouă afară uşurel.
Noiembrie e Brumar,
Totul pare cam amar.
Decembrie şi el Undrea,
A venit iar vremea rea…

Sursa: www.poezie.ro

Ianuarie, prima-n calendar,
Pentru noi aduce-n dar
La geamuri poleite flori
Şi ger de-ngheaţă pe la nări.

Februarie zis şi făurar
Luna cea scurtă-n calendar
Vrea iarna numai pentru el
Şi-o-mbracă-n albul cojocel.

Din soare şi din albă nea
Fir de mătase împletea
E şnurul pentru mărţişor
Căci Martie soseşte uşor.

Prier sau luna lui April
Aduce din văzduh un tril
De păsări mândre, călătoare
Şi un parfum de pomi în floare.

Luna lui Mai-Florar apare
Cu straiele de sărbătoare,
Cusut cu mii de floricele
Şi mii de fluturi printre ele.

Cu coşul de cireşe-n dar
Soseşte Iunie-Cireşar
Şi vara acum ne scaldă-n soare
Cu ea vine vacanţa mare!

Cuptor cu zile ce iau foc
Iulie-n vara îşi ocupă loc.
Călătoreşti la munte şi la mare
Şi te-ascunzi cum poţi de soare.

August-Gustar e în popor.
Cu el şi vara pleacă-n zbor
De pe câmpii şi din grădini
Recolta coaptă o aduni.

Septembrie sau Răpciune
Sună trâmbiţa în lume
Că e toamnă gălbioară
Şi copiii merg la şcoală.

Brumărel culege mere
Nuci, gutui, prune şi pere,
Duse sunt în depărtare
Păsările călătoare.

Noiembrie cel argintiu
Pământul îl lasă pustiu,
Adună norii grei pe cer
Cu ploi mărunte, vânt şi ger.

Cu Decembrie, ştii bine,
Iarna soseşte la tine.
Brad împodobit, beteală,
Moş Crăciun cu sănioară.

Sursa: www.parinti.com

Anunțuri